Cum vectorizați o pictogramă

Anti-aliasing-ul e dușmanul aici. Pe o pictogramă de 32 de pixeli, pixelii gri moi de-a lungul fiecărei diagonale sunt o fracțiune mare din imagine, iar un trasator nu are cum să știe că erau menite să fie o margine tare, nu un ton intermediar real. Dați-i o versiune de 512 de pixeli și aceeași margine e o tranziție de un pixel lângă patruzeci și nouă curați — forma e neconfundabilă.

Dacă pictograma e monocromă, faceți-o cu adevărat monocromă înainte de conversie: negru pur pe transparent sau negru pur pe alb, fără umbră difuză și fără strălucire interioară subtilă. Fiecare dintre efectele astea devine forme în ieșire, iar formele în ieșire sunt noduri pe care trebuie să le găsiți și să le ștergeți.

La dimensiunea la care vă uitați, aproape orice trasare arată bine. Testul care contează e numărul de noduri: deschideți calea și numărați punctele. O pictogramă bine desenată are puncte doar unde curba chiar își schimbă direcția — un pătrat rotunjit are opt, un cerc are patru, un chevron are trei sau șase. Dacă o formă simplă a revenit cu șaizeci, trasatorul urmărea zgomot de pixeli, iar forma aceea se va randă încet, se va edita prost și va arăta subtil greșit la scalare.

Pe Lite și mai sus, comanda de detaliu e cea care guvernează direct: detaliul mai jos fuzionează mai agresiv și produce mai puține noduri, mai curate. Coborâți-o până când colțurile abia încep să se înmoaie, apoi dați-vă cu un pas înapoi. Pe Trial nivelul e ales automat, iar felul de a-l influența e calitatea sursei.

Seturile de pictograme au o grilă — de obicei 24×24 cu o margine de siguranță de doi pixeli sau 16×16 pentru interfețe dense. O cale trasată aterizează unde erau pixelii, adică aproape de grila aceea dar nu pe ea, iar la dimensiuni mici de randare „apropierea” e ce face o pictogramă dintr-un rând să pară cu jumătate de pixel mai grea decât vecinele.

Fixați căile finite pe coordonate întregi în editor și puneți viewBox-ul SVG-ului pe grila dvs. E migălos prima dată și mecanic după, și e ce desparte un set de pictograme care arată proiectat de unul care arată convertit.

Dacă reconstruiți un set întreg, convertiți-le pe toate într-un singur lot ca să treacă prin setări identice, apoi normalizați grosimea liniei de mână pe tot setul. O familie de pictograme citește ca familie fiindcă liniile ei se potrivesc; un set trasat individual în mai multe ședințe nu se va potrivi, iar nepotrivirea se vede chiar când nicio pictogramă luată singură nu arată greșit.

Conversia în loturi începe pe Pro, care ia 30 de fișiere deodată. Sub ea fișierele se convertesc unul câte unul, ceea ce pentru un set de douăzeci e câteva minute de click-uri, nu un blocaj.